Mintea ne mai joaca din cand in cand mici feste. Desi avem parte de iubire, intelegere, un viitor incantator, uneori ghearele trecutului mai lasa cate o urma. Un cuvant spus aiurea, o privire cu subinteles, orgoliile se fac prezente si incep sa apara inevitabil intrebari. Intrebari nerostite, intrebari retorice, intrebari cu raspuns deja cunoscut, intrebari adresate jumatatii tale, intrebari adresate divinitatii, intrebari adresate sufletului…
Stiu ca cel mai mult conteaza prezentul si viitorul, dar nu pot sa nu fiu recunoscatoare trecutului pentru ca atunci m-am maturizat, am trait, am suferit, am fost fericita, am copilarit, am descoperit, am cautat, am trecut peste multe lucruri…. Imi amintesc cu placere de momentele frumoase, iar pe cele grele le-am sters din mintea si inima mea. Incerc sa ma autoeduc si sa vad lucrurile frumoase care ma inconjoara si pe care nu le-am apreciat cum ar fi trebuit, poate nici macar nu am stiut ca exista. Stiu sigur ca inca nu ma fac inteleasa, nu stiu sa-mi exprim sentimentele, desi ar trebui sa le stig in gura mare. Mai stiu si ca iubirea nu se spune, ci se simte..
Dupa aceasta mica reflectie asupra trecutului pot spune atat: a avut o sansa, de fapt mai multe, le-a irosit, a profitat, dar aceste lucruri m-au facut sa iubesc cu toata fiinta mea pe cel ce ma iubeste cu adevarat, sa ma daruiesc. Nu fac asta pentru a-l uita, nu vreau nimic de la el. Ma bucur enorm ca nu mai sunt legata de el nici macar cu un gand ratacit!!!
Toate acestea ii sunt destinate iubitului meu, dar mai ales sufletului meu care acum stie ceea ce vrea si e plin de iubire.




