Fluturi….

      Radem cu gura pana la urechi atunci cand suntem impreuna. Daca ne-ar intreba cineva care e motivul, ne-am uita amandoua una la alta si am izbucni din nou in ras Din nimic facem ceva, din ceva facem nimic. Trecem una pe langa alta si ne punem piedica, ne strambam una la alta, ne ciufulim parul…zici ca suntem doua copilandre care se bucura la maxim-fara intentie la varsta aia- de bucuriile vietii, cu planuri simple si sigure…

      Un beculet se aprinde…….e o idee traznita care, cum e lansata, e pusa in aplicare. Nu mai conteaza daca e bine sau nu, atata timp cat ingredientul principal e cuvantul “distractie” . Curiozitatea castiga batalia, ratiunea se pierde undeva pe drum, nebunia pune stapanire pe noi. Lumea se uita ciudat la noi. Nu intelege ce tot avem de povestit, de susotit. In acelasi timp ne simpatizeaza, ne aproba, si-ar dori sa fie la fel, dar nimeni nu indrazneste.

    Eu sunt fericita, prin porii trupului meu respir fericire, cant fericire, vad fericire, ofer fericire, primesc fericire……Ma simt ca un fluture:viata este efemera, cu ploaie, dar cea mai frumoasa cand rasare soarele, cu fulgere si tunete, dar cu un sclipitor curcubeu…

…A durat ceva timp pana am iesit din coconul meu aurit-un pic cam prea mult    - si incep sa-mi intind aripile, sa ii incant pe ceilalti, sa ma joc cu ceilalti fluturi, sa imi creez propriul dans    -o plutire in necunoscut, dar cu o finalitate inevitabila…..

Un sfat: Nu frangeti aripile fluturilor!!!

Povara

E o zi normala, fara evenimente deosebite… Suna ceasul, ma trezesc cu chiu cu vai, imi vine sa il arunc cat colo…Incerc sa ma adun si ma ridic din pat. Ma spal pe fata, incercand sa alung cosmarurile avute in noaptea asta. Vreau sa ma port normal, dar nu reusesc. Mii de intrebari fara raspuns imi vin in cap. Incerc sa revin cu picioarele pe pamant, gandindu-ma la lucruri frumoase, inocente. Sunt atatea in viata asta si totusi nu au puterea de a le alunga pe cele nefericite. Pana la urma ma dau cu o urma de ruj si un pic de creion, incercand sa ascund cearcanele si fata obosita. Sunt atatea probleme de rezolvat care imi chinuie creierul si inima. Trebuie sa le rezolv, chiar daca asta inseamna de multe ori sa ma sacrific. Stiu ca nu trebuie sa mai fiu idealista, dar nu ma pot abtine. Stiu ca toata lumea are mii si mii de necazuri si, totusi, simt ca am prea multe pe cap. Pe de alta parte, ma gandesc la cei care au copii cu probleme, au un frate sau un parinte dat disparut, mii de divorturi sunt puse pe tava ca o cafea obisnuita, copiii-cersetori intind cate o manuta pe la colturi…… Atunci sufletul incepe sa mi se stranga de mila, durere, compatimire si……..STIU ca nu mai trebuie sa imi fac atatea griji. Fruntea mi se descreteste, un zambet imi apare in coltul gurii si ma hotarasc brusc sa apreciez ceea ce am si sa fac din nimic totul. Atat ma rog lui Doamne, Doamne: tine-ma sanatoasa si inconjurata de cei dragi si da-mi putere sa lupt pentru ceea ce vreau!!!!